Despre Conferința Iași E-commerce 2018

Marți, 27 martie 2018, la Camera de Comerț și Industrie Iași, a avut loc cel mai complex eveniment din Regiunea de Nord – Est a României, dedicat dezvoltării magazinelor online: Conferința Iași E-commerce 2018. Evenimentul a fost organizat de agenția de organizare evenimente de afaceri – MB EVENT.  Misiunea evenimentului a fost de a conecta profesioniștii în comerț electronic și antreprenorii de magazine online – 14 specialiști e-commerce au prezentat celor 90 de participanți strategii eficiente, oportunități profitabile, platforme și servicii e-commerce.

„Evenimentul s-a adresat persoanelor care doresc să inițieze sau să dezvolte magazine online, să cunoască cele mai recente tendințe în domeniu, să identifice noi furnizori și să dobândească metode eficiente de atragere a clienților” – Mihail Bîrsan, Event Manager MB EVENT.

CONFERINȚA IAȘI E-COMMERCE 2018

Vlad Ropotică, Prezentator Eveniment, a deschis Conferința Iași E-commerce 2018 vorbind de necesitatea unui eveniment dedicat dezvoltării magazinelor online

În cadrul primului Panel „Ecommerce Trends”, George Răşchitor – General Manager Sinaps Marketing, a susținut prezentarea Alo? E cineva Online?

A continuat Bogdan Trandafir, CEO Business Development Partners, care a vorbit despre „Strategii și trenduri de content marketing pentru e-commerce”.

Ciprian Dron, CEO Unity Group, a împărtășit participanților despre „Cum să nu-ți faci magazin on-line gratuit sau de ce merită să investești în e-commerce”.

Răzvan Zvorişteanu, CEO Promer Group, a vorbit despre călătoria clientului în cadrul sesiunii „Customer e-Journey”.

Vlad Ropotică, Trainer Kria Leaders, a ]ncheiat panelul, susținând prezentarea „Etică şi moralitate în epoca online-ului”.

Cosmin Dărăban, CEO SilkWeb, a prezentat proprietarilor de magazine online „Cum să construiești simplu un sales funnel care îți generează venit„.

Cosmin a explicat construcția unui sales funnel automat, care să atraga vânzările controlat, constant și cu minim de efort, precizând:

  • Cum să construiești un funnel care generează lead-uri, clienți și vânzări repetate;
  • Pașii de bază pentru un sales funnel care să te diferențieze de competiție;
  • Cum să pui întreaga strategie de marketing și vânzare pe pilot automat;

George Pascaru, Team Leader Canopy Iași,  a susținut prezentarea „Fii la înălțime: strategii de a obține performanță în online”.

Liviu Taloi, Co-founder ECOMteam, a pornit, alături de deținătorii de afaceri online, „În căutarea Platformei de Comerț Electronic Sexy”.

Sergiu Băbăşan, Cofondator Blugento, a prezentat „Soluția Smart pentru Realizarea Unui Magazin Online”.

Corneliu Miron, CEO Clinica Stomatologică Pretty Smile, a împărtășit cum aduce zâmbetul pe buze, proprietarilor de afaceri și echipelor pe care aceștia le manageriază.

Sorin Mihai Nistor, Director Comercial DHL, a vorbit despre „Cum vă poate ajuta un partener logistic? Noua politică tarifară DHL pentru magazinele online”.;

Flavia-Loredana Bocăneț, Consultant Digital Marketing Google Atelierul Digital Hub, a prezentat „Instrumente de promovare online pentru antreprenori”

Valentin Burlacu, General Manager Rofilco, a prezentat tehnici de realizare materiale video pentru magazine online. Valentin a vorbit despre importanța producției de materiale video și a prezentat un plan în 10 pași, pentru construcția video-ului de produs.

Ești proprietarul unui magazin online și ai nevoie de produse performante care să te ajute în depozit? STILL a lansat o nouă generaţie a Motostivuitorului RX 20. „În depozit, totul trebuie să funcţioneze ca la carte. Forţa brută numită RX 20 este un utilaj puternic şi manevrabil, pentru a te duce pe tine şi marfa ta oriunde e nevoie. Vizibilitatea excelentă şi cabina confortabilă îţi oferă posibilitatea de a lucra cu precizie maximă. Şi toate acestea datorită gamei variate de baterii, cu o rezistenţă remarcabilă”, explică reprezentanţii companiei.